„Țară, țară, vrem campioane!” merge mai departe

„Țară, țară, vrem campioane!” merge mai departe – parteneriat extins pentru susținerea gimnasticii românești.

Federația Română de Gimnastică anunță cu bucurie extinderea parteneriatului din cadrul proiectului „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

În baza noului acord, FRG primește un sprijin financiar de 100.000 de euro, destinat pregătirii și participării sportivilor la competiții. În plus, gimnastele și antrenorii incluși în proiect beneficiază de:
echipament sportiv complet,
suplimente și produse pentru susținerea efortului,
aparatură medicală și sportivă modernă,
participarea la cursuri internaționale de perfecționare,
alte resurse necesare pentru atingerea performanței.

Acest parteneriat reconfirmă angajamentul comun de a sprijini tinerele talente și de a consolida tradiția gimnasticii românești la cel mai înalt nivel.

Federația Română de Gimnastică adresează mulțumiri doamnei Mariana Bitang, domnului Octavian Bellu și partenerului OMV Petrom pentru sprijinul constant și încrederea acordată.